Still me…

Am impresia ca tocmai s-a incheiat un ciclu destul de lung in viata mea.
Ma sperie ce-am scris mai sus, ma sperie necunoscutul, dar in acelasi timp ma si fascineaza, e ca o forta care ma impinge sa merg inainte, sa imi iau (din nou) viata in maini, dar s-o las pe ea sa ma ghideze… sa vad unde ajung.
Daca ma intreba cineva acum 5 ani cum m-as fi vazut azi, cu siguranta raspunsul n-ar fi avut legatura cu realitatea actuala.
Vor urma niste schimbari majore in viata mea, in stilul meu de viata, schimbari pe care le astept cu deosebit interes.
Totusi, cu ce am ramas dupa acesti 24 de ani? Mi-e dificil sa ma exteriorizez, in general simt ca problemele mele nu pasioneaza si nu privesc pe nimeni, de-aia nici nu astept ajutor, sau sfaturi, sau ce-o fi.
Esentialul la tot ce-am zis mai sus e ca ma schimb, ma schimb ca persoana, ca om in societate. Din cate vad procesul e in mare parte ireversibil. Nu stiu in ce masura e bine, dar recunosc ca ma fascineaza.

Toti avem demonii nostri, cu care trebuie sa traim, indiferent de cine si unde ajungem. Mai ramane sa ma impac si cu ideea asta. Totusi, am remarcat ca pe masura ce am crescut si am inaintat in varsta, tintele mele au devenit tot mai palide, ambitiile tot mai mici, si asta nu-i chiar bine.
Diferenta e ca ce fac si ce urmeaza sa fac voi face singur, si eu voi fi singurul responsabil. Ca nu e nimeni sa se bucure sau sa planga cu mine, asta e alta poveste, poveste care nu va aparea niciodata pe blog.
Ztele

I give you… 2008

Ce an… ce an…
So, let’s see:
Ce-am facut in 2008:
-am slabit 9 kg
-m-am despartit de iubita
-m-am impacat cu iubita
atat…damn

Ce n-am facut:
-n-am terminat albumul
-nu m-am lasat de fumat
-nu m-am apucat de baut
-nu mi-am luat inca Lancia aia…

it’s 2008… still no flying cars

Iaca veni si 2008, si masinile tot nu zboara, dusmanii tot n-au murit, femeile tot nu se aduna, sampania inca n-a inceput sa curga, guvernul inca ne fura, manelistii inca e prosti, totul e “sooper”, viata tot e grea la ghetto, inca n-ati iesit pe piata si multe alte negatii.
Un an surprinzator de nesurprinzator acest 2007. Nu-mi aduc aminte de vreun eveniment special, dar ca in fiecare inceput de an, imi promit ca anul ce vine va fi mai altfel, poate termin albumul, poate imi iau si eu Saab-ul ala la care tot visez, poate fac piesa aia cu neamul ghetto-dac, poate nu voi mai fi inconjurat de prosti, poate…
decretez anul 2008 drept “Anul Posibil/Probabil”
Un an nou probabil tuturor!

T.V.P. Live @ Roland Garros 24.03.2007

Filmare din cadrul evenimentului Facem Revolutie

Sapând…

Intai am inceput cu peretele, cel dinspre rasarit. Puneam urechea si ascultam fara incetare pana ce auzeam ticaitul, acel sunet de sarpe calcat si strivit in namol, misterios si imperceptibil pe care nu-l poate auzi oricine, soptind ca un ceas ingropat in fundul pamantului. Apucam numaidecat tarnacopul si daramam locul acela. Peretele cadea ca o usurare, dar vai! Nu era nimic! Nimic… Asta au facut-o ceilalti dinaintea mea. Peretii, cel putin peretii au fost opera lor. Un perete nu mi-a fost lasat in picioare. Casa cu totul daramata si pamantul rascolit imprejur pe-o adancime de fantana. Acum mormantul asta trebuie largit si adancit mai departe. Casa noua, ridicata langa cea veche, trebuie naruita si ea, se va narui, sunt sigur. Prea umblu ca o cartita pe sub temelia ei, scormonesc si sap tunele si gropi de unde vad stelele mancand din cer ziua-n amiaza mare. Sau asa mi se pare, iar cred ca m-am inselat. Ma insel mereu din cauza incordarii si-a oboselii. Poate si a durerilor adunate in spate si in muschii picioarelor. As vrea sa ma opresc, sa ma odihnesc o viata si apoi sa incep din nou, dar n-am voie, nu ma pot opri nici o clipa. Ii aud strigandu-ma dedesubt. Cu cat ma afund mai mult, cu atat ii aud strigandu-ma mai tare; vocile lor devin tot mai nelinistite si mai incarcate de teroare. Ii aud cum misca si asteapta si aluneca pe sub pamant unul spre altul si-i simt cum trec prin mine ca niste curenti cu fiecare lovitura de tarnacop, inaintand continuu si neintrerupt, an de an, cu din ce in ce mai mare putere spre un cuvant greu cat nemarginirea: MOARTEA